Vuzix Wrap 920 îți aduc cinematograful la nas
Încă nu îți poți permite un mega-televizor sau un proiector și totuși vrei să experimentezi acel „cinema feeling” la tine în sufragerie? Nimic mai simplu, cei de la Vuzix vin cu soluția: o pereche de „super” ochelari. Ce este atât de super la acești ochelari? Păi odată puși la ochi crează senzația că privești un ecran de 67 de inch (170 de cm) de la o distanță de 3 metri. Nu este suficient? Atunci vă mai spun că pot reda perfect atât filmele 2 D cât și pe cele 3D, cu alte cuvinte, cine mai are nevoie de cinema?
Cei de la Vuzix afirmă că acești ochelari reprezintă cea mai avansată variantă de display portabil existent la ora actuală, de fapt două display-uri identice, capabile să reproducă imaginile la 640×480 la 60 Hz cu scanare progresivă și în 24 de biți (16 milioane de culori).
Vuzix Wrap 920 sunt compatibili cu mai toate dispozitivele audio/video, indiferent de standard NTSC sau PAL. Adică pot fi folosiți cu orice iPod, iPhone, DVD portabil, telefon mobil cu video out, camere digitale, PC-uri și laptopuri cu ieșiri VGA. De asemenea, pot fi conectați și prin HDMI cu Blu-ray playere sau console de jocuri.
Pentru o experiență cât mai veridică, ochelarii pot fi reglați ca nivel de luminozitate, contrast, saturație, dispun de căști pentru anularea zgomotului exterior și pot fi purtați chiar și peste ochelarii de vedere.
Conform celor de la Vuzix, două baterii alcaline tip AA vor asigura energia necesară pentru aproximativ 6 ore de vizionare continuă.
Ochelarii Vuzix Wrap 920 costă aproximativ 350 $, bani în care veți primi un Wrap Lightshield (accesoriu care împiedică accesul luminii) și câteva lentile exterioare de diferite culori, care să se asorteze mai bine cu starea de spirit…
După părerea mea, acest gadget este extrem de folositor pentru că nu vei mai fi nevoit să te supui majorității cu privire la programele de la televizor sau la filmele urmărite pe DVD. De asemenea, mai mult ca sigur, orice moment plictisitor va putea fi foarte ușor evitat prin purtarea acestor ochelari super „gadgetoși”…
Sursa: Gizmag